Argument
Continutul acestui document constituie prioritatea nr. 1. - ,,TURISMUL’’ în cadrul Strategiei de dezvoltare durabila a judetului Caras-Severin 2007-2013, document de referinta pentru dezvoltarea judetului Caras-Severin 2007-2013, elaborat de Consiliul Judetean si Prefectura Caras-Severin.
Elaborarea prioritatii nr. 1 - ,,TURISMUL’’, adica ,,Strategia de dezvoltare integrata a turismului în zona Caras-Severin – Vršac – Banatul de Sud’’ din cadrul proiectului ,,Centrul de Informare si Promovare a Atractiilor Turistice Banat la Garâna’’ (C.I.P.A.T.B.), cod RO 2004/016-943.01.01., are drept scop elaborarea si implementarea politicii de turism a Consiliului Judetean Caras-Severin.
În Conceptul Strategic de Dezvoltare Teritoriala (C.S.D.T.) România 2030, care este un document strategic privind dezvoltarea teritoriala durabila si integrata, pe termen mediu si lung a României, sunt precizate doua categorii de obiective care includ si dezvoltarea turismului.
Obiectivul fundamental: afirmarea identitatii regionale, cresterea coeziunii spatiale, dezvoltarea competitivitatii si dezvoltarea durabila, iar Obiectivul general este detaliat în trei obiective strategice majore cu impact în dezvoltarea turismului:
1.Racordarea la reteaua europeana a polilor si coridoarelor de dezvoltare.
2.Consolidarea si dezvoltarea retelei de legaturi inter-regionale.
3.Protejarea, dezvoltarea si valorificarea patrimoniului natural si cultural.
Trebuie facuti pasi importanti pentru curatarea si protejarea mediului natural. Acum, este vital ca planul de dezvoltare a turismului sa fie integrat cu sistemul de management pentru mediu si vice versa. În acelasi mod, conservarea mostenirii culturale ar putea merge mâna în mâna cu dezvoltarea turismului. În ambele cazuri, este necesara o monitorizare atenta pentru a se asigura mentinerea unor standarde înalte de conservare.
În plus, daca turismul si calatoriile urmeaza sa fie un instrument pentru dezvoltarea rurala, atunci este vitala implicarea acestor comunitati în acest domeniu. Ar trebui sa fie promovate legaturile dintre diferitele sectoare si producatorii locali si prioritizate implicarea si comunicarea factorilor implicati.
Strategia de fata îsi aduce o contributie originala prin integrarea aspectelor economic, social si de mediu care se manifesta în spatiul Vârsetului, în contextul cooperarii transfrontaliere si al provocarilor pe care actualul proces de transformare indus de extinderea Uniunii Europene îl presupune.
Atentia s-a concentrat asupra turismului, având în vedere potentialul natural si antropic, precum si particularitatile acestui sector al activitatii economice de a crea oportunitati pentru atragerea investitiilor straine si dezvoltarea sectorului privat în turism. S-a pus un accent deosebit pe posibilitatile de dezvoltare a turismului montan cu toate formele sale, a turismului balnear în noua sa viziune internationala – SPA (Aceasta forma de turism s-a practicat în urma cu doua mii de ani la Baile Herculane de catre romani), turismul cultural, turismul rural – dezvoltarea traseelor (vin/manastiri, gastronomie, traditii, obiceiuri si promovarea festivalurilor), MICE – turismul de afaceri, fiind detaliate aspecte referitoare la programe de actiune pentru dezvoltarea facilitatilor turistice, implementare, asigurarea resurselor umane, implicarea comunitatilor locale, marketing si promovare. Derularea unor proiecte de protectie a naturii care contribuie la refacerea unor ecosisteme valoroase nu numai din punct de vedere stiintific, dar si în ceea ce priveste potentialul lor pentru practicarea unor forme de turism noi, inedite, pentru care se manifesta o cerere în crestere la nivelul marilor tari emitatoare de turisti, s-a constituit într-un nou argument pentru analiza impactului dezvoltarii turismului.
În elaborarea Strategiei de dezvoltare integrata a turismului în zona Caras-Severin – Vârset – Banatul de Sud, pentru a pune bazele implementarii unei abordari durabile a dezvoltarii turismului, am utilizat Master Planul pentru Turismul National al României 2007 – 2026 si Strategia program pentru dezvoltarea industriei turismului si a ospitalitatii Vršac 2007 – 2014, elaborata la Vârset în septembrie 2007, precum si Strategiile, conceptele si studiile elaborate în cadrul Consiliului Judetean si a Prefecturii Caras-Severin si Strategia de dezvoltare durabila. Judetul Caras-Severin 2007-2013, de asemenea si teza de doctorat a domnului dr. ing. Sorin Frunzaverde, Managementul dezvoltarii turismului zonal; Strategia de dezvoltare economico-sociala a Regiunii Vest; Strategiile de dezvoltare a turismului din judetele Hunedoara, Timis, Mehedinti, Sibiu,Satu Mare, Gorj, Cluj, etc. De asemenea am adaptat unele programe turistice europene de succes, la specificul resurselor turistice atractive si la particularitatile spatiului multicultural si multietnic ale judetului Caras-Severin si a microregiunii Vârset.
Obiectivul imediat este formularea unui cadru general al politicilor pentru dezvoltarea si managementul durabil al industriei turismului în ceea ce priveste resursele naturale si culturale.
În afara muncii de cercetare de peste 20 de ani a turismului banatean, în aceasta vara, am efectuat numeroase deplasari în judet, la Vârset, întâlniri de lucru între reprezentantii Judetului Caras-Severin – în frunte cu domnul vicepresedinte Ionesie Ghiorghioni si reprezentantii Autoritatii Comunale Vârset, în care s-au prezentat cele mai importante obiective si actiuni comune ale ,,Strategiei de dezvoltare integrata a turismului Caras-Severin – Vârset – Banatul de Sud’’ si în luna octombrie, delegatia condusa de domnul Director executiv Arh. Victor Naidan, a prezentat rezultatele din faza finala a strategiei. S-au elaborat si aplicat chestionare la antreprenorii în turism si s-au interpretat raspunsurile la întrebarile puse si de asemenea, rezultatele obtinute au fost prezentate la diferite manifestari stiintifice care au avut ca tematica turismul la: Novi Sad, Sofia, Busteni, Timisoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Castellan.
Strategia este însotita de un material grafic elaborat pe baza datelor statistice si dupa cele mai moderne metode GIS.
În perioada elaborarii Strategiei s-au purtat discutii cu numeroase persoane si reprezentanti din sectorul privat al turismului, s-a întocmit statutul si s-a înfiintat Asociatia Proprietarilor de Pensiuni Turistice Rurale din Judetul Caras-Severin.
Desi toate aceste contacte sunt prea numeroase pentru a fi mentionate, contributia lor si punctele de vedere exprimate au fost inestimabile. Tuturor care m-au ajutat le aduc sincere multumiri.
Octombrie 2008 Prof. univ. dr. Martin Olaru.
Departamentul de Geografie.
Universitatea de Vest din Timisoara.