Finanțare de 250.000 lei pentru Castrul Roman de la Tibiscum
05.03.2024
Consiliul Județean Caraș-Severin, prin Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, a obținut finanțare de la Institutul Național al Patrimoniului pentru proiectul: „Intervenții de primă necesitate la poarta dinspre Coltul nord-estic și la o porțiune a zidului nord-estic din cadrul Castrului Roman de la Tibiscum, parte a dosarului UNESCO Limes – Frontierele Imperiului Roman”.
Depus în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei, proiectul are o valoare totală de 250.000 lei, la care se adaugă contribuția de 10% asigurată de către Consiliul Județean Caraș-Severin.
Potrivit conducerii muzeului, cele mai importante operațiuni, ce vor fi realizate în cadrul proiectului, vor fi cele de consolidare structurală a zidăriilor, atât în profunzime cât și la suprafață. O altă categorie de lucrări va fi cea de amenajare a terenului în scopul îndepărtării apelor pluviale, cât și pentru punerea în valoare a vestigiilor.
Ultimele intervenții generale de conservare primară a componentelor Castrului sunt cele realizate după finalizarea cercetărilor arheologice ale acestui sector al sitului din anii ‘60 până în anii ’90.